Transparență Administrativă

Programul de lucru al Complexului Sportiv National “Lia Manoliu” este de luni până joi între orele 08.00 – 16.30 și vineri între orele 08.00-14.00

Accesul la informații de interes public se face în conformitate cu prevederile Legii 544/2001 :

Descarcă Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

Cerere de informaţii de interes public

Prin informaţie de interes public se întelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei. (art. 2. , lit. b din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public)
Conform prevederilor art. 6, alin (3) din Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente:
a) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea;
b) informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public;
c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului.
Pentru a facilita primirea de către dumneavoastră a unui răspuns cât mai prompt, vă rugăm să descărcaţi formularul ataşat şi să-l trimiteţi la email petitii@csnliamanoliu.ro sau pe adresa Bd. Basarabia, nr. 37-39, sector 2, Bucureşti

Responsabilul cu privire la furnizarea informațiilor de interes public în cadrul Complexului Sportiv National “Lia Manoliu”  este dl Ionut Daniel Putintei, in calitate de consilier din cadrul serviciului Resurse Umane, Administrativ, Secretariat si Relatii Publice.

Formular cerere 544

Sari la conținut